Salarii de până la 4600 de euro, în România: câștigi 800 de euro chiar și fără facultate
După ridicarea tuturor restricțiilor legate de pandemie, piața muncii din România și-a revenit într-un ritm accelerat. Companiile și-au dublat oferta de joburi, iar candidații au fost cu 20% mai dornici să reintre în activitate.
În contextul inflației accelerate și a scăderii puterii de cumpărare, tot mai mulți români s-au grăbit să se angajeze, chiar și în perioada concediilor, iunie – august. Ca trend, conform statisticilor BestJobs, mulți sunt în căutare de joburi în format hibrid, dar interesul a crescut și pentru locuri de muncă ”tradiționale” în domenii precum inginerie, producție/logistică, HoReCa.
„Piața muncii se adaptează constant la contextul social și economic, astfel că în lunile de vară atât activitatea angajatorilor, cât și a candidaților s-a intensificat. De asemenea, angajatorii sunt mai atenți la nevoile candidaților, care sunt în căutarea unui loc de muncă ce le oferă flexibilitate și stabilitate, dovadă fiind și faptul că în perioada iunie – august, oferta de joburi ce pot fi făcute de la distanță a crescut cu aproape un sfert comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut”, spune Ana Vișian, Marketing Manager BestJobs.